Fiecare îşi poartă singur războiul propriu. Aceste cuvinte pot descrie cel mai bine drama de faţă, remake în altă notă a filmului din 1964. Witt este un dezertor ce trăieşte în pace cu băştinaştii şi natura care, în preziua bătăliei de la Guadalcanal, în 1943, este prins de americani, pentru a fi retrimis în linia întîi. Membrii grupului de ostaşi au, fiecare în parte, cîte o soartă aparte. Astfel, Keck moare ucis de o grenadă, căpitanul John Gaff ştie că oamenii săi vor muri din cauza dorinţei superiorului său de a căpăta o avansare, McCron sfîrşeşte prin a înnebuni, iar Bell este părăsit de preaiubita sa soţie.
Dar, în condiţiile acestea improbabile, legăturile în grup se consolidează, cei rămaşi ajungînd ca, în mijlocul ororilor războiului, să formeze o familie, cu atît mai mult cu cît senzaţia de rupere de restul lumii se accentuează pe parcursul întregului film, supravieţuirea grupului fiind unicul motiv al luptei. Reflecţiile lui Witt asupra naturii umane, a naturii şi a războiului asigură nu numai coerenţă filmului, dar constituie şi miza finală a acestuia.
